Propunerile reprezentanţilor societăţii civile privind normele metodologice de aplicare a legii pentru diminuarea risipei alimentare
Organizaţiile Carusel, SOMARO- Magazin Social, Ateliere Fără Frontiere, Asociaţia Consumatorilor de Produse Alimentare din România- „Optimum Cibum”, TERRA Mileniul III, Asociaţia pentru Colectarea şi Distribuţia Alimentelor şi Asociaţia Mai Mult Verde au transmis, în urma consultărilor organizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, punctul de vedere formulat pe marginea proiectului de Hotărâre de Guvern referitoare la normele metodologice de aplicare a legii 217/2016.
Precizăm că în acest moment nu suntem în măsură să ne pronunţăm în privinţa modificării corpului Legii nr. 217/2016, înainte ca aceasta – prin intermediul prezentelor norme – să îşi producă efectele.
NORME LEGEA 217 DIN 2016 PRIVIND DIMINUAREA RISIPEI DE ALIMENTE 03 MAI 2017 draft (revizuire ONG)