Caravana educaţională România împotriva risipei de hrană ajunge la Braşov

Miercuri, 11 ianuarie 2017, ora 11.00, caravana educaţională „România împotriva risipei de hrană” ajunge în Braşov, la Facultatea de Alimentaţie şi Turism din cadrul Universităţii Transilvania. Cu această ocazie, studenţii vor urmări filmul documentar „Taste the Waste”, vor afla modalităţi de prevenire a risipei alimentare din materialele vizuale ale expoziţiei „Din dragoste pentru mâncare” și vor dezbate pe tema valorificării surplusului de mâncare. Activitatea face parte din proiectul „România împotriva risipei de hrană” şi are ca scop informarea şi conştientizarea cu privire la prevenirea risipei de alimente.

Studiul realizat de Asociaţia MaiMultVerde privind risipa de hrană în România, pe lanţul de distribuţie, de la producători şi importatori la consumatorii din mediul urban arată că în România cea mai mare risipa alimentare se produce la nivelul consumatorilor. Aproximativ 24% din cantitatea totală de deşeuri alimentare risipite la nivelul consumatorilor reprezintă mâncare gătită, urmată de fructe (22%), legume (21%), pâine/produse de panificaţie (20%), lapte şi produse lactate (11%), produse din carne şi alte alimente. În România, o treime din produsele alimenate ajung la coşul de gunoi sau sunt irosite anual. Această cantitate înseamnă circa 2.55 milioane de tone de produse alimentare, ceea ce corespunde încărcăturii a 127.500 de tiruri aliniate în coloană din Bucureşti până Munchen

În vederea informării şi educării publicului cu privire la risipa de hrană, MaiMultVerde desfăşoară activităţi dedicate publicului larg. Este şi cazul caravanei educaţionale „România împotriva risipei de hrană”, ce se desfăşoară în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017, cu scopul de a informa tinerii asupra acestei probleme. În cadrul caravanei au fost organizate deja evenimente în facultăţi cu profil agronomic din mai multe oraşe – Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca.

La Braşov, evenimentul va avea loc miercuri, 11 ianuarie 2017, la Facultatea de Alimentaţie şi Turism din cadrul Universităţii Transilvania, începând cu ora 11.00. Cu această ocazie, studenţii şi profesorii vor putea urmări filmul „Taste the Waste”, care atrage atenţia asupra consumului şi revalorificării alimentelor şi vor avea ocazia de a vedea expoziţia „Din dragoste pentru mâncare”, compusă dintr-o serie de materiale vizuale grupate în 5 secţiuni: cumpărături inteligente, depozitare corectă, dimensionarea porţiilor, reţete de gătit din resturi, love & spread.

Caravana educaţională face parte din proiectul „România împotriva risipei de hrană” desfăşurat de Asociaţia MaiMultVerde, în parteneriat cu FoodWaste Elveţia (www.foodwaste.ch) şi Centrul de Resurse pentru Participarea Publică. Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, în valoare de 164.464,98 CHF, iar valoarea contribuţiei proprii este de 18.309,42CHF