Expoziţia „Din dragoste pentru mâncare” a fost prezentată la Târgul OZOSEP
![](https://foodwaste.ro/wp-content/uploads/2016/12/targ-e1481634055608.jpg)
În perioada 10 – 11 decembrie 2016, Asociaţia MaiMultVerde a participat la Târgul OZOSEP, unde a prezentat expoziţia itinerantă „Din dragoste pentru mâncare!”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Economiştilor Maghiari din România, filiala Bucureşti, împreună cu Camera Agricolă a Judeţului Harghita şi în parteneriat cu Librăriile Cărtureşti.
Realizată în cadrul proiectului „România împotriva risipei de hrană”, finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, expoziţia constă într-o bucătărie de dimensiuni reale, în care vizitatorii târgului află despre diverse metode de prevenire a risipei de hrană în gospodării. Expoziţia are 4 secţiuni care corespund celor 4 metode principale de prevenire a risipei:
1. Cumpărături inteligente
2. Depozitare corectă
3. Dimensionarea corectă a porţiilor
4. Valorificarea resturilor
![img_1335](http://foodwaste.ro/wp-content/uploads/2016/12/IMG_1335-300x225.jpg)
![img_1365](http://foodwaste.ro/wp-content/uploads/2016/12/IMG_1365-300x225.jpg)
![img_1390](http://foodwaste.ro/wp-content/uploads/2016/12/IMG_1390-300x225.jpg)